Coachingul câștigă tot mai mult teren în România, nu doar ca proces pentru dezvoltare personală și profesională, ci și ca oportunitate de business. În acest context, am stat de vorbă cu Rudolf Nyari, președintele ICF România, despre evoluția coachingului în țara noastră, sprijinul oferit de ICF și perspectivele acestei profesii pe viitor.
Din perspectiva dumneavoastră, de ce are nevoie ICF România pentru a-și crește notorietatea și pentru a deveni mai vizibilă?
ICF România se bucură de o notorietate solidă pe piață, fiind cea mai mare asociație de coaching din România, așa cum ICF global este la nivel mondial. Cu siguranță, parteneriatele noi cu agenții de presă, televiziuni, agenții ale statului și organizații nonguvernamentale vor putea amplifica vizibilitatea pe piață.
Ce acțiuni considerați ca fiind necesare pentru ca ICF România să fie percepută la standarde înalte de profesionalism în rândul coach-ilor și al publicului larg?
ICF este prima organizație care a formulat un standard în domeniu la nivel mondial, stabilind acel gold standard recunoscut internațional. La nivel local, ICF România se implică activ în stabilirea și implementarea standardului în domeniul coachingului.
În 2024, ICF România a fost organizația care a inițiat și s-a implicat activ în revizuirea standardului național „Specialist în activitatea de coaching” , în colaborare cu ANC, Ministerul Educației și Ministerul Muncii.
Coachingul influențează pozitiv comunități și societăți întregi
Care este misiunea principală a ICF în România și cum reușiți să o îndepliniți?

ICF România are ca misiune „Promovarea excelenței în coaching, precum și impactul și valoarea acesteia în societate.”
Promovarea excelenței în coaching este esențială pentru a asigura un impact și o valoare semnificative la nivel global. ICF România se dedică acestui scop prin stabilirea și menținerea unor standarde înalte de etică și profesionalism în coaching. Prin evenimente, conferințe și resurse, ICF sprijină coach-ii să-și dezvolte abilitățile și să-și atingă potențialul maxim.
Impactul coachingului este vast, contribuind la creșterea personală și profesională a indivizilor, îmbunătățirea performanței organizațiilor și cultivarea unor culturi de colaborare și inovare. La nivel global, coachingul este recunoscut ca un instrument valoros pentru dezvoltare și transformare, influențând pozitiv comunități și societăți întregi.
Confuzia legată de termenul „coach” este o provocare semnificativă în piață
Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă coach-ii din România?
Confuzia legată de termenul „coach” este o provocare semnificativă în piață, deoarece multe persoane se autointitulează coach fără a avea competențele necesare, conform unui standard recunoscut. Acest lucru poate duce la o înțelegere greșită a rolului unui coach calificat. Pentru a aborda această problemă, trebuie promovate standardele recunoscute național și internațional, organizate campanii de conștientizare publică, colaborări strategice cu instituții și agenții pentru programe de certificare, susținerea reglementărilor clare și recunoașterea coach-ilor certificați prin premii și oportunități de dezvoltare profesională.
Ce tendințe observați în cererea pentru coaching (business coaching vs life coaching)?
Referitor la cererea de coaching, partea de business coaching predomină atât la nivel mondial, cât și național, în ceea ce privește numărul de coach-i care activează în această nișă. O piață este reglată de cerere și, atunci când există o cerere mai mare pentru business coaching, este firesc ca oferta să se concentreze pe această nișă.
Consider că toate nișele de coaching sunt importante, fie că vorbim de business, life coaching, sport coaching sau alte nise cunoscute. Noi, ca asociație ce reprezintă interesele coach-ilor profesioniști, considerăm esențial să susținem toate nișele din acest domeniu.
Tehnologia face deja parte integrantă din profesia noastră

Cum credeți că va influența tehnologia (de exemplu, AI sau coachingul online) această profesie?
Tehnologia face deja parte integrantă din profesia noastră. Majoritatea coach-ilor utilizează platforme de comunicare și diverse elemente tehnologice în practica lor. În ceea ce privește inteligența artificială, ICF a definit recent, în urma unui studiu de cercetare, cadrul și standardele pentru utilizarea AI în profesia de coaching.
Tehnologia este deja integrată în viața noastră, astfel că nu se mai pune problema dacă dorim sau nu să o folosim, ci cum o integrăm eficient în practica noastră și cum poate aceasta adăuga valoare activităților pe care le desfășurăm.
În ce măsură încep să investească organizațiile din România în programe de coaching pentru angajați?
În România, observăm o creștere rapidă a adoptării coachingului, cu tot mai multe companii recunoscând beneficiile acestuia. Fie că este vorba de one-to-one coaching sau group/team coaching, companiile investesc în dezvoltarea angajaților prin coaching.
ICF România, pentru al doilea an consecutiv, decernează premiul Prism AWARD pentru companiile care au implementat cu succes culturi de coaching. Premiile sunt acordate pe baza unor criterii bine stabilite și evaluate de un juriu independent. Aceste recunoașteri inspiră alte organizații să adopte practici similare, contribuind la dezvoltarea pieței de coaching.
Coachingul profesionist a înregistrat o creștere semnificativă la nivel național
Cum vedeți evoluția coachingului în România în ultimii ani?
Coachingul profesionist a înregistrat o creștere semnificativă la nivel național. Dacă în urmă cu câțiva ani număram doar câteva zeci de membri, astăzi ICF România are aproximativ 300 de membri. Această creștere reflectă maturizarea pieței și a profesiei de coach în România.
Creșterea numărului de membri ICF demonstrează interesul tot mai mare pentru coaching și recunoașterea importanței sale în dezvoltarea personală și profesională. Această evoluție pozitivă este un indicator al calității și al profesionalismului coach-ilor care activează pe piața românească și al impactului benefic pe care coachingul îl are asupra organizațiilor și indivizilor.
Certificarea reprezintă o validare a abilităților și competențelor unui coach
De ce ar trebui coach-ii să opteze pentru certificarea ICF după finalizarea unui curs de coaching?
Certificarea reprezintă o validare a abilităților și competențelor unui coach, în conformitate cu un cod de conduită și etică recunoscut la nivel internațional. Pentru a obține o certificare, un coach trebuie să demonstreze cunoștințe teoretice prin examen, dar și practică prin înregistrări ale sesiunilor de coaching. Aceste sesiuni sunt evaluate de profesioniști pe baza unor competențe clar definite în standardele de certificare.
De asemenea, este esențială experiența cu clienți reali, îi care permite coach-ului să aplice cunoștințele și abilitățile într-un context practic și să demonstreze impactul pozitiv asupra clienților. Acest proces riguros asigură că doar cei care îndeplinesc cerințele stricte de cunoștințe și abilități primesc certificarea, garantând astfel un nivel înalt de profesionalism și excelență în coaching.
Ce sfaturi aveți pentru cei care își doresc să devină coach-i acreditați ICF?
Pentru a deveni coach-i certificați ICF, le recomand celor interesați să urmeze o școală de coaching acreditată de ICF sau recunoscută în domeniu. O astfel de educație nu doar că oferă cunoștințele necesare, dar și abilitățile practice și experiența esențială pentru a deveni un coach de succes.
Dar pentru cei care nu își doresc să se certifice ICF?
Cei care nu doresc să se certifice imediat au opțiunea de a deveni membri ICF în prima fază, prin aderarea la codul de conduită și etică ICF. Ca membri, vor avea acces la diverse evenimente și resurse oferite de ICF, beneficiind de oportunități de învățare și dezvoltare profesională.
Această apartenență le permite să exploreze și să înțeleagă mai bine standardele și valorile coachingului profesionist. Dacă ulterior decid să facă pasul către certificare, vor avea deja o bază solidă de cunoștințe și resurse pentru a le facilita acest proces. Acesta este un mod excelent de a începe și de a evolua în cariera de coach.
Coachingul este un stil de viață pentru mine
Ce v-a atras personal către ICF și ce înseamnă coachingul pentru dumneavoastră?
Coachingul este un stil de viață pentru mine. Cred că pentru a fi un coach eficient, trebuie să fii și un client de coaching. Experiența mea personală cu coachingul m-a convins să fac o schimbare în carieră și să mă concentrez în această direcție. Coachingul m-a ajutat să mă dezvolt personal, să gestionez provocările și relațiile din viața mea și să-mi ating obiectivele. Astăzi, cred cu tărie în profesia mea și o susțin prin toate demersurile mele, inclusiv ca voluntar ICF.

Cum arată viitorul coachingului în România, din perspectiva ICF?
Coachingul din România se află într-o etapă de creștere accelerată, iar piața se definește și redefinește continuu. Această evoluție este susținută de competențe solide și de un standard riguros, care vor contribui la consolidarea profesiei în anii următori. O profesie bazată pe un cod etic și un standard profesional robust ajută la construirea unei piețe durabile pe termen lung.
Pe măsură ce tot mai multe companii și indivizi recunosc valoarea coachingului, se creează un mediu propice pentru dezvoltarea continuă a acestei profesii. În acest context, ICF România joacă un rol esențial în promovarea standardelor de excelență și în susținerea coach-ilor profesioniști.
Dacă ar fi să-i dați un singur sfat unui coach aflat la început de drum, care ar fi acela?
Este important să fie curios și deschis la toate transformările pe care le aduce procesul de coaching, atât pentru coach, cât și pentru clienții care experimentează acest proces. Această deschidere și curiozitate permit explorarea profundă și învățarea continuă, contribuind la creșterea personală și profesională a ambelor părți implicate.
Există inițiative sau proiecte ale ICF România destinate susținerii coach-ilor?
Desigur, ICF România asigură un cadru de creștere și dezvoltare continuă pentru coach-i. Pe lângă evenimentele online și conferințe care oferă puncte CCEU pentru competențe și RD pentru resurse de dezvoltare, ICF sprijină coach-ii prin proiectul Educate. Acest proiect este conceput pentru a oferi suport țintit coach-ilor în procesul lor de dezvoltare.
De asemenea, punem la dispoziție resurse internaționale valoroase, accesibile membrilor noștri. Prin aceste inițiative, ICF România contribuie la profesionalizarea și consolidarea comunității de coaching, oferind oportunități de învățare și dezvoltare continuă.
Coachingul creează cadrul necesar pentru un mediu de creștere pe toate planurile
Cum poate un coach sau o organizație din România să contribuie activ la dezvoltarea comunității ICF?
Fie prin susținerea financiară a evenimentelor noastre, fie sub alte forme de suport, implicarea este esențială. Participarea la evenimentele noastre, cum ar fi Conferința Anuală, care atrage un public format în proporție de 70% din non-coach, persoane interesate de coaching și dezvoltare continuă, este crucială. Prin participarea la aceste evenimente, creăm un spațiu de co-creare și învățare deschis și colaborativ. Aceasta nu doar că promovează coachingul profesionist, dar și întărește comunitatea, inspirând schimbul de idei și susținerea reciprocă. Aceste oportunități de networking și colaborare contribuie la dezvoltarea unei piețe de coaching solide și inovatoare.
Cum poate ICF România influența procedurile ICF Global pentru a răspunde mai bine nevoilor locale? De exemplu, crearea unei opțiuni care să permită implicarea profesioniștilor în promovarea filialei ca (membri) sau doar voluntari ICF România, fără taxa de membru global, pentru a susține dezvoltarea comunității locale.
ICF România este un capitol recunoscut la nivel global, primind pentru al doilea an consecutiv premiul de excelență ca Chapter ICF. Doar 10 astfel de capitole primesc această recunoaștere, ceea ce ne onorează profund. ICF România contribuie activ la inițiativele regionale și globale, mentorând alte capitole ICF și deschizând oportunități pentru membri de a interacționa cu alte capitole și de a participa la evenimentele lor.
În ceea ce privește susținerea, ICF România a aplicat și a câștigat granturi oferite de ICF Global, fonduri folosite pentru organizarea și susținerea inițiativelor noastre.
Ce resurse oferă ICF România pentru dezvoltarea continuă a coach-ilor?
ICF România oferă o gamă variată de evenimente online și fizice, care includ puncte CCEU și RD, esențiale pentru dezvoltarea continuă a coach-ilor. Membrii au acces la resurse valoroase precum articole, podcast-uri, studii și cercetări de piață în domeniul coachingului. Aceste resurse contribuie semnificativ la îmbunătățirea competențelor și cunoștințelor profesioniștilor în coaching.
Coachingul înseamnă „Creștere”
Dacă ar fi să descrieți coachingul într-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?
Cuvantul ar fi : „Creștere”.
Coachingul creează cadrul necesar pentru un mediu de creștere pe toate planurile, atât pentru indivizi, cât și pentru organizațiile care apelează la acest serviciu. Prin coaching, oamenii își dezvoltă abilitățile personale și profesionale, iar organizațiile își îmbunătățesc performanțele și cultura internă. Este o investiție în viitor, care generează transformări semnificative și durabile.







