Acasa Oameni care inspira Roxana Gheorghe (Axini) – MCC

Roxana Gheorghe (Axini) – MCC

8 min

Sectiunea „Oameni care inspira” e sustinuta de InterviurileIKIGAI.ro

„Sunt Roxana, Master Certified Coach, cu un background în psihologie organizațională și peste zece ani de experiență în lucrul cu manageri și lideri cu rezultate bune, care ajung însă să se simtă consumați de modul în care le obțin. Vorbim despre control excesiv, implicare peste limită, starea de „always on”, nevoia de a ști și de a face totul, dar și lipsa spațiului pentru reflecție, people management autentic sau gândire strategică.

Îi acompaniez să-și dezvolte un stil de leadership asumat și conștient, aliniat cu valorile și resursele lor reale, susținut de practici care generează performanță sustenabilă și echipe mai implicate, mai mature și mai responsabile.

Pe lângă rolul profesional, sunt și mama a doi băieți minunați, care mă provoacă zilnic să practic aceleași lucruri de care este nevoie și în business: prezență, autoreglare, reflecție și creștere continuă.”

Roxana Gheorghe (Axini)

Roxana Gheorghe (Axini) – MCC

Care este acea idee sau lectie pe care ai transmite-o lumii daca ai avea doar un singur mesaj?

Savurați prezentul. Alain Watts folosește o metaforă care mie îmi place mult pentru a vorbi despre trăitul în prezent: „dance while the music is being played”.

Viața nu se amână până suntem pregătiți sau până avem timp. Pentru mine, viața se trăiește chiar în timp ce totul se întâmplă, iar ceea ce contează cu adevărat este să învățăm câte ceva din ceea ce ni se întâmplă.

Unde iti gasesti cel mai des inspiratia?

În tăcere. Ascultându-mă pe mine, ascultându-i pe alții. Tăcerea creează spațiul necesar pentru claritate, iar de acolo apare inspirația.

Care sunt pasiunile tale cele mai puternice si cum te influenteaza ele in fiecare zi?

Am trei pasiuni: fotografia, călătoriile și dezvoltarea personală. Dezvoltarea a rămas o constantă și în perioada maternității, cu celelalte două sunt într-un proces de reconectare.

Ani la rând am călătorit în ture foto, explorând culturi diferite și întâlnind oameni care trăiesc în moduri foarte diverse. Pentru mine, aceste experiențe au fost o formă profundă de creștere și lărgire a perspectivei.

Fotografia de natură mi-a antrenat prezența, focusul și răbdarea, ceea ce mă ajută astăzi direct în munca mea de coaching și dezvoltare.

Daca ai putea schimba un singur lucru la oamenii din jurul tau sau la comunitate, ce ai alege sa schimbi si de ce?

Aș schimba graba. Trăim prea repede și pierdem lucruri esențiale: contactul cu noi înșine, reflecția, bucuria. Aș înlocui graba cu prezență, spațiu, pauză și cu un ritm care ne permite să simțim ce trăim și să ne bucurăm de ceea ce construim.

Dacă aș putea face un experiment, mi-ar plăcea ca toată lumea să trăiască trei luni în „slow motion”. Sunt foarte curioasă ce s-ar schimba, nu doar la nivel individual, ci și sistemic.

Între graba constantă și slow motion există însă un spațiu pe care eu l-am redescoperit și pe care Jay Shetty îl numește ritmul iubirii: ritmul în care faci lucrurile astfel încât să te poți bucura de ele. Asta mi-aș dori pentru toată lumea.

Care consideri ca este cel mai puternic atu al tau si care este provocarea personala cu care lucrezi cel mai des?

Atuul meu este capacitatea de a vedea rapid cauza reală, blocajul sau esența unei probleme, dincolo de simptome sau „zgomot”, și de a traduce complexitatea în lucruri clare și acționabile. Sunt un diagnostician uman foarte bun și un facilitator de claritate, iar această claritate ajută, în coaching și în orice formă de dezvoltare, să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important de adresat și să nu ne pierdem timpul cu aspecte de suprafață. Mă ghidează un gând al profesorului meu de matematică: „Dacă ipoteza e clară, problema e în mare parte rezolvată.”

Provocarea mea este să îmi calibrez așteptările în raport cu ceea ce pot face efectiv. Mai ales după ce am devenit mamă, această provocare s-a accentuat: mai multe roluri, mai multe așteptări și timp și resurse mai limitate. Învăț echilibrul ca pe mersul pe bicicletă: prin ajustări continue. Pentru mine, echilibrul nu e o destinație, ci o călătorie în sine.

Incarcati mai multe articole inrudite
Incarca mai mult de Andreea Miru
Incarca mai mult in Oameni care inspira

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si...

„Cred în proiecte construite cu sens, în inovație și în impact real” – Raluca Prodan, CEO Longevity Clinic

Un lider care a trecut prin construcția, scalarea și exit-ul unor businessuri și care astă…