
După o carieră de succes în managementul serviciilor financiare, cu o expunere internațională remarcabilă, Mariana a ales să își urmeze intuiția și să își construiască propriul drum în antreprenoriat. Azi, conduce cu pasiune un business în domeniul resurselor umane, în care aduce nu doar expertiză, ci și o viziune clară despre rolul strategic al oamenilor într-o organizație.
În acest interviu, Mariana ne povestește despre provocările începutului, revelațiile care i-au schimbat traiectoria, lecțiile învățate și ce înseamnă, pentru ea, succesul autentic în antreprenoriat.
„Sunt recunoscătoare pentru toate experiențele care mi-au consolidat reziliența”, Mariana Ioniță

„Îmi era greu să mă decid încotro să mă îndrept”, Mariana Ioniță
Ce te-a determinat să pornești propria afacere în domeniul HR?
În primăvara anului 2018, am luat decizia de a încheia prima etapă a carierei mele, desfășurată în domeniul serviciilor financiare, mai exact în management (middle, respectiv top), cu o expunere semnificativă la nivel internațional. Simțeam că este momentul unei schimbări profunde în viața mea. După ce am reflectat îndelung asupra direcției viitoare, am analizat posibilitatea de a-mi continua activitatea în management, într-un alt sector, sau de a explora domeniul resurselor umane, sau să o iau de la capăt într-o altă ocupație. Fiindcă sunt o persoană complexă și versatilă și având multe abilități și aptitudini, îmi era greu să mă decid încotro să mă îndrept.
Într-o zi, în timp ce mă gândeam la viitorul meu profesional, privirea mi-a căzut pe biblioteca mea, în zona dedicată dezvoltării personale. Am realizat că aveam numeroase cărți despre psihologie și resurse umane, achiziționate de-a lungul timpului, dar încă necitite. Atunci am avut un moment de revelație, un „aha” interior. Am înțeles că resursele umane sunt domeniul în care îmi doresc să îmi continui activitatea—un domeniu provocator, dinamic și în care pot contribui (în continuare) la evoluția oamenilor atât pe plan profesional, cât și personal.
La început, am încercat să mă angajez, dar răspunsurile primite erau, paradoxal, că sunt „supra calificată.” Acest obstacol m-a determinat să îmi spun: ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Astfel, am ales să pătrund în domeniul resurselor umane din postura de antreprenor. Această schimbare a fost una dintre cele mai bune decizii din cariera mea, pe care nu o regret nicio clipă.
„Cele mai mari provocări: câștigarea încrederii și atragerea clienților”, Mariana Ioniță
Care au fost cele mai mari provocări în primii ani de antreprenoriat?
În primii ani de antreprenoriat, una dintre cele mai mari provocări a fost câștigarea încrederii și atragerea clienților, mai ales că pătrundeam în domenii de business în care nu eram cunoscută, nici ca persoană, nici ca brand. Am resimțit o oarecare reticență, în special din partea managementului, față de propunerile mele. Acest lucru s-a datorat, în parte, și nișei pe care mi-am ales-o — una în care, de multe ori, resursele umane nu sunt considerate un pilon esențial pentru succesul unui business.
Un alt obstacol semnificativ a fost pandemia. La acel moment, mă aflam la început de drum, asemenea unui ghiocel abia ieșit la lumină, iar pandemia a fost ca o pătură de zăpadă care m-a încetinit. Totuși, am privit această situație ca pe o oportunitate. Dacă numărul clienților s-a redus, mi-am redirecționat energia către învățare. Am studiat intens și am acumulat cunoștințe valoroase, lucru care nu ar fi fost posibil dacă aș fi fost ocupată cu diverse proiecte. Această perioadă mi-a permis să analizez tranziția muncii de la birou la cea remote, o tendință care fusese anticipată și de cercetările Harvard University, ce prognozau un model de lucru 3:2:2 (3 zile de la birou, 2 zile de acasă, 2 zile repaus săptămânal) cu mult timp înainte.
Sunt recunoscătoare pentru toate experiențele care mi-au consolidat reziliența, și nu numai din antreprenoriat. Provocările te călesc foarte mult. Dacă ai o minte închisă, te dobor. Dacă ai o minte deschisă, te fac să evoluezi, să mergi mai departe.
Cum ai reușit să-ți diferențiezi serviciile pe o piață atât de competitivă?
Mă inspiră profund sloganul firmei Mobexpert: „Suntem cu toții diferiți. Din fericire.” Cred că această afirmație reflectă realitatea atât în ceea ce privește diversitatea umană, cât și variabilitatea între business-uri. Fiecare organizație și echipă are propriile nevoi, iar acest lucru m-a determinat să adopt o abordare personalizată în serviciile pe care le ofer, adaptându-le din mai multe perspective pentru a răspunde cerințelor fiecărui client.
Un alt aspect distinctiv al activității mele este accentul pe construirea unor relații profunde și dedicate, cu o perspectivă pe termen lung. Acest angajament a fost remarcat chiar de unul dintre clienții mei, care mi-a spus că implicarea mea depășește semnificativ ceea ce a experimentat de la colaboratorii anteriori—business-ul respectiv având peste 15 ani de activitate în domeniul marketingului de cercetare de piață. Mi-a mărturisit că a simțit că sunt deja parte integrantă din echipa sa. Consider că acest feedback este o recunoaștere valoroasă a efortului și dedicației mele.
„Un antreprenor de succes în HR trebuie să fie empatic”, Mariana Ioniță
Ce calități consideri că trebuie să aibă un antreprenor de succes în HR?
Bună întrebare! Din perspectiva mea, un antreprenor de succes în domeniul resurselor umane trebuie să fie empatic, să manifeste o capacitate ridicată de ascultare activă și să fie adaptabil în interacțiunile cu diverse persoane. De asemenea, abilitățile de comunicare eficientă sunt foarte importante. Și aș mai adăuga, dacă îmi permiți, și orientarea constantă spre identificarea și implementarea soluțiilor.

Există un moment cheie care ți-a schimbat perspectiva asupra businessului tău?
Da. Acum aproximativ doi ani, am realizat că există o lipsă de conștientizare profundă în rândul managementului, cu privire la beneficiile reale pe care le aduce un departament de resurse umane. Acest lucru m-a făcut să reflectez asupra impactului pe care îl pot avea în educarea și sprijinirea acestor persoane, și nu numai.
Un alt aspect care mi-a influențat perspectiva a fost atitudinea multor manageri care privesc resursele umane strict ca pe o „forță de muncă.” Această mentalitate m-a motivat să îmi extind activitatea și spre domeniul training-ului. Scopul? Să transmit importanța resurselor umane ca pilon strategic într-un business.
DA, a fost un moment important care mi-a schimbat direcția. A fost un moment în care mi-am întărit convingerea că educația și formarea sunt foarte importante și că trebuie să contribui. Și am trecut la acțiune. Ariile mele de expertiză în training sunt: resursele umane, management și antreprenoriat.
”Învață din eșecuri și transformă-le în oportunități de creștere.”, Mariana Ioniță
Care este cel mai valoros sfat de business pe care l-ai primit vreodată?
Am primit multe sfaturi de business de-a lungul timpului. Dar unul îmi trece prin minte ori de câte ori mă lovesc de o problemă. Iar acest sfat este: ”Învață din eșecuri și transformă-le în oportunități de creștere.” Așa este. Contează foarte mult din ce unghi privești respectiva problemă.
Ce ai face diferit dacă ai lua-o de la capăt?
Dacă ar fi să o iau de la început, aș aloca mult mai mult timp pentru construirea brandului meu personal. De asemenea, m-aș concentra mai mult pe participarea la evenimente profesionale și networking. Acestea îți permit printre altele și să te conectezi cu persoane valoroase care pot deveni colaboratori și, de ce nu, mentori.
Cum reușești să menții un echilibru între viața personală și cea profesională?
De-a lungul vieții am experimentat mai multe modele de organizare a timpului, însă cel care mi se potrivește cel mai bine și mă ajută să mențin un echilibru între familie, sănătatea fizică și cea mentală este format din 5 zile de muncă și 2 zile de repaus. Acest ritm îmi permite să păstrez armonia între viața personală, profesională și timpul dedicat mie însămi. Bineînțeles, că mai fac și excepții. Dar încerc să respect pe cât posibil ritmul. De ce? Fiindcă luni am alt elan pentru o nouă perioadă de muncă.
Am observat că orice abatere de la acest sistem duce la dezechilibre. De exemplu, dacă muncesc mai mult de 11-12 ore pe zi și adaug ore suplimentare și în zilele de repaus, rezultatele sunt evidente: sănătatea mea are de suferit, iar relațiile cu familia sunt afectate.
Consider că fiecare persoană trebuie să-și stabilească programul potrivit, dar sănătatea să fie pe primul loc.
„Perseverența este o altă calitate importantă în antreprenoriat”, Mariana Ioniță

Ce resurse (cărți, cursuri, mentori) ți-au fost cele mai utile în dezvoltarea ta?
Îmi este dificil să răspund la această întrebare, având în vedere cât de mult iubesc să citesc. Cititul este una dintre marile mele pasiuni, iar interesul meu acoperă o gamă variată de domenii. Lecturile mele includ tot ceea ce ține de resurse umane și comportamentul uman, dar și cărți din sfera psihologiei, coaching-ului, training-ului, marketingului digital, branding-ului și antreprenoriatului.
Din această cauză, îmi este greu să aleg o carte anume. Totuși, îmi vine acum în minte „Leaders Eat Last” de Simon Sinek, o lectură care m-a inspirat profund.
În ceea ce privește partea de training, am doi mentori extrem de dragi mie, fiecare excelând în domeniul său. Unul este antreprenor și trainer cu o experiență de peste 22 de ani, iar celălalt este cadru universitar de peste 13 ani, o persoană dedicată care sprijină tinerii în evoluția lor profesională. Acești oameni mi-au influențat semnificativ parcursul și viziunea.
Și, aș mai adăuga faptul că mă număr printre acele persoane a cărei viață a fost presărată cu numeroase întâlniri cu mulți oameni valoroși, deosebiți prin ”port și vorbă” de la care am învățat multe. Din această perspectivă, mă consider o norocoasă.
Ce sfat le-ai oferi femeilor care vor să înceapă o afacere în HR?
Le încurajez pe femeile care doresc să înceapă o afacere în domeniul resurselor umane să aibă încredere în propriile abilități. Este foarte important să își recunoască valoarea și să își urmeze intuiția, chiar și atunci când se confruntă cu îndoieli sau scepticism din partea celor din jur.
Le recomand, de asemenea, să își dezvolte și să își consolideze o rețea de suport (mentori, parteneri de afaceri, membri ai comunității profesionale sau chiar prieteni și familie).
Perseverența este o altă calitate importantă în antreprenoriat. Provocările și obstacolele sunt inevitabile, dar ele pot fi depășite prin muncă asiduă, adaptabilitate și determinare. Antreprenoriatul este un maraton, nu un sprint, iar cei care reușesc sunt cei care nu renunță.