Antreprenor cu o experienta de 25 de ani in jurnalism (TV, radio, presa scrisa), dar si speaker si moderator la diferite eveniment de business. Laura Dragomir este o femeie care a reusit sa cunoasca succes in afaceri prin multa munca si dedicare. In prezent are certificari ca trainer, coaching, mediator si consultant in managementul strategic al unei companii. Afla mai multe despre Laura Dragomir in interviul de mai jos, despre cum a reusit in cariera ei, cum isi impaca timpul liber cu business-ul, dar si ce sfaturi are pentru femeile care isi doresc sa fie antreprenoare.
Cum te-ai descrie?
Cred ca sunt un om care comunica simplu, onest si deschis. Transform Comunicarea – aceasta lume vasta si nu indeajuns explorata si inteleasa, in ceva accesibil pentru cei din jur sau pentru cei cu care colaborez. Imi adresez mie si celorlalti multe intrebari, uneori enervant de multe, sunt curioasa si incerc mereu ceva nou, imi place sa experimentez.
Care e cea mai buna carte pe care ai citit-o anul trecut?
Cea mai buna carte au fost studii destepte despre psihologia comunicarii. Sunt atat de complexe mintea si comportamentul uman, incat nu ma mai satur le sa cunosc.
Ce te tine treaza noaptea?
Zilele astea, o tuse seaca si inutila. Dar, in general, dorm foarte bine. Poate pentru ca dorm putin (5-6 ore). Dar sunt nopti in care dorm iepureste – cand am avion dimineata la prima ora. Atunci aleg sa dorm pe canapeaua din living si nu in confortul patului din dormitor, sa fiu sigura ca aud alarma si ajung la timp la aeroport. Cu atat mai mult cu cat, mai ales cand am proiecte in tara, dupa ce cobor din avion ma duc direct la evenimente sau daca am traininguri, la locul lor de desfasurare. Deci trebuie sa arat decent si asta imi ia ceva timp in acele dimineti.
“In viata cele mai multe dialoguri le avem cu noi insine si de calitatea acestora, de intrebarile pe care ni le adresam depinde in mare masura atitudinea noastra si rezultatele pe care le avem.”
Cum te mobilizezi atunci cand ai o zi mai proasta?
Beau apa. Multa apa. De fapt, beau multa apa mai ales cand sunt foarte obosita, cand am multe pe cap, cand sunt contra timp, cand am zile in care trebuie sa rezolv mai multe decat mi-as dori, cand ma deranjeaza anumite lucruri sau nu stiu cum sa incep ceva. Si fac asta nu pentru ca aud tot timpul indemnul ala…pentru o viata sanatoasa, beti cel putin 2 litri de apa/zi, ci pentru ca imi place. Am sentimentul ca imi da putere si ma ajuta sa gandesc mai clar. Fiul meu imi spune amuzat ca sunt ”mama bea apa”, pentru ca asta il indemn si pe el. Esti obosit? Bea apa! Esti suparat? Bea apa!
Dincolo de apa, cum ma mobilizez? Tine de antrenamentul gandirii. Am fost deseori pe muchie de cutit cu dead-line-uri si am reusit, imi spun: ”Hai ca poti! Ai reusit si altadata!” Tine tot de Comunicare – cea cu tine sau intrapersonala cum se mai numeste, acel proces la nivelul sinelui prin care un mesaj este comentat, argumentat de persoana care l-a perceput, care ii si raspunde, vorbind cu sine insasi. De fapt, in viata cele mai multe dialoguri le avem cu noi insine si de calitatea acestora, de intrebarile pe care ni le adresam depinde in mare masura atitudinea noastra si rezultatele pe care le avem.
Ce iti place sa faci in timpul liber?
Pentru ca nu prea am timp liber, mi-am schimbat strategia: am pus lucrurile pe care imi place sa le fac in timpul orelor de munca. Ca antreprenor fiecare zi e altfel, viata e plina de neprevazut si e grozav ca e asa, doar ca deseori nu mai am timp sa fac ceva doar pentru mine. Asa ca sunt unele zile cand imi dau doar mie timp. Nu mult, dar e doar al meu: joc tenis, alerg, merg la sala, la spa. E un sentiment foarte placut, ma energizeaza, imi incarca bateriile. Iar mare parte din timpul liber il petrec cu fiul meu.
Ce mi-ar placea sa fac daca as avea mai mult timp liber? Sa calatoresc mai des. In 25 de ani de presa am fost rasfatata, am vazut lumea altfel decat un turist pentru ca trebuia sa ofer informatii si mi-a ramas asta ca o a doua natura. Cred ca a calatori e cea mai buna investitie pe care o poti face cu banii si cu timpul tau. Calatoriile te transforma, iti deschid mintea, te construiesc altfel. Ma refer la calatorii, nu la vacante unde stai intr-un singur loc si iti umpli burta la all inclusive. Desi sa lenevesti din cand in cand nu e un lucru rau.
Ce visai sa devii in copilarie? Care era slujba la care visai? De ce?
Voiam sa fiu spion. Tata avea o biblioteca mare iar un corp era plin cu romane politiste. Nu imi amintesc acum niciun titlu dar stiu ca le-am citit fara sa respir, pana la ultima carte. Citeam si noaptea sub patura la lumina lanternei, pana cand mama (si acum ii aud vocea) imi striga sa dorm. Asta se intampla prin clasa a IV-a. Apoi cativa ani am practicat atentia pentru detalii. Cand intram intr-o casa noua, un magazin sau oriunde, fotografiam cu privirea tot, apoi incercam sa-mi aduc aminte unde asezat asezat fiecare lucru si sa-l descriu in detaliu. La fel si cu oamenii, cum erau imbracati sau ce vorbeam. Capatasem chiar o oarecare reputatie printre colegi, prieteni sau familie, cand nu gaseau ceva sau nu isi aminteau cum arata ceva, ma intrebau pe mine. Ajunsesem sa fac asta reflex si acest antenament al mintii m-a ajutat enorm in toti anii ce au urmat.
Desigur, memoria mea ca a oricui, este selectiva. Creierul retine in primul rand ce ne ajuta sa ramanem in viata (asta e rolul lui, nu sa gandim, gandirea e un act optional si cere efort, de aceea nu toata lumea se inhama la asta). Apoi, retinem emotiile puternice legate de o intamplare (neplacuta sau placuta). Insa imi amintesc cu usurinta prima interactiune, in detaliu cum erai imbracat, ce ai spus, tonul pe care ai spus si sensul spuselor tale.
Revenind la dorinta mea de a fi spion, s-a naruit prin clasa a VIII-a cand profesorul de istorie, un tip fabulos, unul dintre profesorii care mi-au ramas punct de reper datorita personalitatii lui, mi-a spus sa-mi iau gandul pentru ca un spion trebuie sa treaca neobservat, sa se confunde cu mediul in care se afla, ceea ce nu era cazul meu. Asa ca am hotarat sa fiu avocat. Am intrat la liceul de filologie-istorie, apoi am urmat facultatea de drept si iata ca nici asta nu am devenit pentru ca nu am practicat nicio zi. In timpul facultatii am intrat in presa pentru ca aveam nevoie si de un job sa ma intretin, m-am imbolnavit cu virusul televiziunii si asa au trecut 25 de ani in care am devenit cine sunt acum. Doar ca televiziunea nu mai inseamna atat de mult pentru mine ca in trecut – accept doar proiecte de emisiuni, nu sa mai fiu angajata. In prezent, realizez emisiunea INSIDE PROFIT pe Profit TV. Este unul dinte proiectele mele pe langa traininguri, moderare de evenimente de business si speaker la altele plus o zi pe saptamana cand predau copiiilor Public speaking & Debate. De cativa ani respir alt aer numit antreprenoriat si asta ma face fericita. Nu pentru ca totul merge ca pe roate, ci pentru ca mi-am gasit sensul.
“Adevarul e ca atunci cand ne intalnim cu o situatie pe care nu am mai experimentat-o, prima noastra tendinta este sa ne intoarcem la cea in care ne simteam (aparent) confortabili si in siguranta.”
Care cea mai buna decizie pe care ai luat-o vreodata cu privire la afaceri?
Prima cea mai buna decizie a fost sa incep, sa pornesc la drum pe cont propriu. Iar celelalte cele mai bune pe care le-am luat mai ales in primul an de antreprenoriat, au fost sa nu renunt in momentele in care mi-a fost greu si sa gasesc solutii, noi abordari, sa ma regrupez, sa merg mai departe, nu sa ma reangajez doar pentru un salariu la sfarsitul lunii, pentru a plati teancul de facturi. Mi-a fost destul de greu sa-i fac pe oameni sa se desprinda de statutul meu de jurnalist (peste 20 de ani isi pusesera amprenta) si sa ma perceapa ca trainer si consultant in comunicare si media. Tot auzeam in jur: ”La cati oameni cunosti tu, cred ca ai o gramada de clienti”. Doar ca una e sa cunosti multi foarte oameni si alta e sa inchei foarte multe contracte. Dar am reusit, dupa primul an a fost mai simplu.
Adevarul e ca atunci cand ne intalnim cu o situatie pe care nu am mai experimentat-o, prima noastra tendinta este sa ne intoarcem la cea in care ne simteam (aparent) confortabili si in siguranta. Dar daca reusim sa o depasim o data, doar o data si sa mergem mai departe, am invins. Pentru ca dupa acel punct suntem alti oameni, iar creierului nostru ii place succesul sau reusitele si vrea sa le cloneze. Primul succes devine punct de reper. L-ai avut o data, atunci poti sa ai si in viitor.
Care e cea mai proasta decizie pe care ai luat-o vreodata cu privire la business?
N-as zice ca am luat decizii proaste, cred ca am luat anumite decizii raportat la contextul de referinta, cunoasterea pe care o aveam in acel moment si la instrumentele pe care le aveam la indemana. Acele decizii m-au ajutat sa ajung la urmatorul punct din cariera. E o lege a Comunicarii, nu scoti comunicarea din context. Iar deciziile tin tot de Comunicare. Ca unele s-au dovedit in timp a nu fi fost inspirate sau ca nu am anticipat ce va urma, e o alta poveste. De exemplu, am lucrat la 2 proiecte care mi-au mancat mult timp si energie, nu au dus nicaieri si am pierdut si bani, dar privind in urma si ele au fost un castig, pentru ca am invatat din toate si am ajuns sa miros repede ce poate functiona si ce nu. Asa stau lucrurile si cu oamenii. Ma ajuta si cunoasterea cat de cat a comportamentului uman, tine tot de Comunicare.
Spun asta pentru ca oamenii au tendinta sa se judece prea aspru (ma rog, mai mult pe altii) si sa nu vada deseori beneficiile in marea de dezamagiri. In plus, atunci cand alegem ceva, renuntam la altceva. Suna a cliseu, dar suntem suma deciziilor noastre si trebuie sa traim cu ele.
“Important e sa indraznesti, nu astepta sa-ti spuna altii ce sa faci. Si nu astepta momentul perfect, caci el nu exista.”
Dar cele mai bune decizii?
Am luat cele mai bune decizii atunci cand n-am stat prea mult pe ganduri si cand am indraznit. Zambesc cand imi amintesc cum am intrat sa lucrez in radio: era putin dupa 1990, era o emisiune despre niste zeite antice, nu imi mai amintesc exact, iar cel care vorbea facuse niste greseli. Asa ca le-am scris o scrisoare in care le spuneam cum stateau lucrurile de fapt. M-am semnat si am lasat si numarul de telefon (fix, ca era singurul pe vremea aia). Nu ma asteptam sa ma sune, dar au facut-o si mi-au spus ca daca sunt asa desteapta, sa vin sa fac eu emisiunea. M-am dus si am ramas 3 ani.
Asa am intrat in televiziunea Tele7ABC. Putini isi mai amintesc de ea, dar prin 1995 era cea mai mare si importanta televiziune privata. Am indraznit sa ma duc sa le spun ca vreau sa dau un interviu si sa lucrez acolo. Si m-au luat.
Important e sa indraznesti, nu astepta sa-ti spuna altii ce sa faci. Si nu astepta momentul perfect, caci el nu exista. Esti tu cu tine iar daca esti cel putin istet, inveti repede, ai valori si atitudinea corecte, sunt sanse mari sa-ti iasa. Si contextul e important, ca si oamenii pe care ii intalnesti in viata, marturisesc ca uneori am simtit ca ma urc in trenuri pentru care nu-mi cumparasem bilet, dar calatoria a meritat.
Care a fost cea mai mare provocare de pana acum?
Sa imi ajut fiul sa invete cum sa invete, cum sa caute, cum sa-si adreseze intrebari (procesul e in desfasurare, are doar 10 ani). Daca un copil deprinde asta de mic, cred ca nimic nu-i mai sta apoi in cale. Pare simplu, dar nu e. Apoi, o alta provocare este sa-l ajut sa invete sa se disciplizeze singur, sa intrebe cand nu stie, sa dea viata procesului de invatare.
Sigur, sunt si provocarile de zi cu zi din viata de antreprenor. Cine este, stie ce inseamna.
Care crezi ca e cea mai mare provocare a unei femei in cariera sau business?
Sa nu uite de ea, de feminitatea ei si de ce o face fericita.
Referitor la feminism, am observat ca termenul e denaturat si prost inteles, asa cum gresit inteleasa este si egalitatea de sanse intre femei si barbati. Cred ca este o lume a barbatilor si a femeilor si stiu ca, in general, ei au un statut dominant. Faptul ca (statistici globale) sunt mai putine femei in pozitii de conducere sau ca ele castiga cumulat mai putin pe acelasi job, se datoreaza si dorintei lor de a fi mame si o perioada ies din activitate. Dar e alegerea lor si o fac cu placere, pentru ca recompensele sunt mult mai mari decat un salariu bun la final de luna.
Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodata?
Sa stii ca oamenii nu dau sfaturi. Daca ii auzi spunand: ”sa-ti dau un sfat” sau ”sfatul meu este sa faci sau nu ceva”, fii convins ca e sfatul pe care si-l dau lor insile. Spun de fapt ce ar face ei daca ar fi in situatia ta. Doar ca nu sunt. Pentru ca oamenii se raporteaza la ei insisi, la mediul in care au trait, la prejudecatile sau experientele avute.
Ca tot vorbim de sfaturi, recomand prudenta, pentru ca ceilalti au nevoie de sfaturi doar in 2 situatii: 1. daca le cer (atunci arata interesul si dorinta de a schimba ceva, deci sfatul are valoare si e luat in seama) si 2. daca viata lor e in pericol (nu ti-l cer dar felul cum il dai le poate schimba gandirea). In rest, sfaturile sunt apa de ploaie. Pot face chiar rau relatiei pentru ca celalalt se poate simti judecat, oricat de bune ar fi intentiile tale, sau respins – cat timp ii spui ce sa faca fara sa fii intrebat, inseamna ca nu ai incredere in judecata lui. Ba chiar poti fi acuzat ca esti gelos pe succesul si fericirea lui.
Oamenii vor sa fie acceptati asa cum sunt, sunt singurii care se pot schimba si o fac doar in 2 situatii: 1. cand simt ca pierd tot sau ca nu mai pot continua asa, deci cand se afla intr-un punct critic al vietii si 2. din iubire pentru cineva. Dar din iubirea aceea sincera, neconditionata, nu egoista. Daca auzi pe cineva spunand: ”m-am schimbat sau am facut ceva pentru tine”, e o mare porcarie. A facut-o pentru el/ea, nu pentru tine. A facut-o dintr-un interes meschin crezand ca ii va fi bine, nu ca tu vei fi mai bine. Cand cineva se schimba din iubire, nu iti va reprosa niciodata, nici macar nu va aminti. Oricum se vede si comunica asta. Dar se intampla destul de rar.
“A fi obsedat de perfectiune ne face plictisitori si ne impiedica sa evoluam.”
Ce sfat le-ai da femeilor aflate la inceput de drum si care vor sa obtina succes in afaceri?
Sa nu caute perfectiunea. Daca vor face asta, mai bine sa lase balta ce si-au propus. De fiecare data vor omite ceva, vor dori sa fi facut ceva altfel si este in regula. A fi obsedat de perfectiune ne face plictisitori si ne impiedica sa evoluam.
Care crezi ca e rolul norocului in obtinerea succesului?
Cred cu convingere ca, pentru a avea noroc, trebuie sa facem ceva inainte ca norocul sa ne gaseasca. Sansa, norocul ii favorizeaza doar pe cei mintea pregatita.
Ce ai sacrificat la nivel personal si profesional de-a lungul timpului?
Sacrificiul e un cuvant mare si nu l-as folosi. Au fost momente cand am consumat timp si energie pe care le-s fi putut redirectiona altfel, dar au fost alegerile mele, asa am crezut atunci ca e bine.
Cum impaci viata personala cu cea profesionala?
Nu cred ca exista echilibru perfect intre viata personala si cea profesionala. Mereu balanta atarna intr-o parte sau in alta. Sau momentele astea de echilibru sunt rare si tin putin. Dar e firesc, daca am fi total echilibrati am fi in Nirvana. Totul e sa nu lasam dezechilibrele sa se adanceasca, ca sa reusim sa ne echilibram mai usor. Pana acum am reusit.
