Cum convingi un om să recicleze o baterie aparent banală? Răspunsul nu stă în cifre, ci în emoție, în simplitate și în mesajele care ajung la suflet, nu doar la rațiune.
În acest interviu, Elena Gaspar Ion, presedinte SNRB, vorbește despre cele mai frecvente mituri legate de reciclare, despre cum să transformi un subiect tehnic într-o poveste care contează și despre ce înseamnă, cu adevărat, o comunicare eficientă în era lipsei de încredere. Un dialog despre implicare, răbdare, despre acel „nu e treaba mea” care încă ne ține pe loc și despre cum îl putem schimba.
Dacă ai putea pune un mesaj de 5 cuvinte pe fiecare baterie din România, ce ar spune?
„Gesturile mici fac diferența! Reciclează!.”
Am ales aceste cuvinte pentru că redau esența parcursului firesc și responsabil al unei baterii. În fond, fiecare obiect pe care îl folosim are un început și un sfârșit. Îi cerem energie, dar este important să-i oferim și o „ieșire” corectă din circuit. Bateriile sunt obiecte mici, dar au un impact disproporționat atunci când nu sunt gestionate corespunzător. Dacă fiecare om din România ar citi, la propriu, acest mesaj pe fiecare baterie cumpărată, poate am trezi o formă de responsabilitate mai profundă. Sau, cel puțin, curiozitatea.
Elena Gaspar Ion, SNRB: „încerc să transpun informația tehnică într-o realitate care atinge viața omului”
Care sunt cele mai mari mituri despre reciclarea bateriilor pe care încercați să le demontați la SNRB?
Cel mai frecvent mit este acela că bateriile sunt prea mici ca să conteze. Oamenii le percep ca pe obiecte neînsemnate, iar acest „mic” devine pretextul perfect pentru a le arunca la coșul de gunoi.
Apoi, mai există ideea că „oricum nu se reciclează nimic în România” – o generalizare toxică, care paralizează orice încercare de responsabilizare. Nimeni nu mai sta sa analizeze impactul negativ al bateriilor aruncate împreună cu gunoiul menajer. Este mult mai simplu sa te ascunzi in spatele unui astfel de pretext decât sa faci un minim efort. Mentalitatea „după mine, potopul” este, din păcate, încă extrem de actuală.
Un alt mit e legat de „bateriile bune” care încă „mai merg” și care sunt uitate prin sertare. Mulți nu știu că și bateriile păstrate în casă se pot degrada și pot deveni periculoase. Cred că această atitudine vine, în parte, dintr-un reflex moștenit din perioada comunistă, când obișnuiam să păstrăm orice „că nu se știe niciodată”.
La SNRB încercăm, zi de zi, să explicăm nu doar ce nu trebuie făcut, ci și ce se poate face. Mai ales într-un mod simplu, clar, accesibil mai ales prin intermediul campaniilor interactive, adresate in special copiilor.
Cum reușești să transformi un subiect tehnic, precum reciclarea bateriilor, într-un mesaj clar și ușor de reținut?
Pentru mine, cheia este umanizarea subiectului. De fiecare dată când comunicăm, fie într-o campanie, fie într-o discuție directă, încerc să transpun informația tehnică într-o realitate care atinge viața omului de rând. De exemplu: „O baterie uzată aruncată în natură poate polua un râu. Poate contamina apa din pământul în care îți crește grădina.” Asta înțelegi imediat.
In general încerc sa nu apelez la imagini „ apocaliptice” chiar daca ele reflecta o realitate posibila. In comunicare prefer sa pun accentul pe beneficiile reciclării si nu pe efectele negative. Pana la urma, daca ne gândim la copilărie, multora dintre noi li se spunea „ daca nu faci asta vine Baba Cloanța si te ia” . Amenințarea funcționa până în momentul în care realizai că, de fapt, nu se întâmplă nimic. Exact la fel se întâmplă și cu mesajele bazate exclusiv pe efecte negative – își pierd, treptat, impactul.
Mai mult, folosim vizualuri simple, mesaje directe și emoție. Fără emoție, rămânem într-un limbaj rece, pe care oamenii îl ignoră. Comunicarea eficientă despre reciclare înseamnă să aduci povestea acolo unde omul se uită, trăiește și decide. Pana la urma, comunicarea eficienta despre reciclare înseamnă creativitate.
Elena Gaspar Ion, SNRB: „ceea ce spui să se potrivească cu ceea ce faci”
Ce înseamnă pentru tine o comunicare cu adevărat eficientă, mai ales când vine vorba despre sustenabilitate?
O comunicare eficientă este aceea care generează schimbarea de comportamente, nu doar impresionează pe moment. Trăim într-o eră a excesului de informație, dar și a lipsei de încredere. Dacă vrei ca cineva să te asculte când vorbești despre sustenabilitate, trebuie să vorbești cu sinceritate, fără să moralizezi și fără să exagerezi.
Mai înseamnă și coerență – ceea ce spui să se potrivească cu ceea ce faci. Nu poți cere comunității să recicleze, dacă sistemul de colectare nu funcționează. Nu poți sa predici sustenabilitatea daca tu nu faci absolut nimic in acest sens. Comunicarea este eficientă doar când este însoțită de fapte, infrastructură, opțiuni reale.
Dacă ai avea o baghetă magică și ai putea schimba un singur lucru în mentalitatea oamenilor legat de mediu, ce ai schimba?
Aș elimina mentalitatea „nu e treaba mea”. Este, poate, cel mai nociv mecanism psihologic atunci când vine vorba despre protejarea mediului. Lumea nu se degradează pentru că un singur om face un gest greșit, ci pentru că milioane aleg, zilnic, să nu se implice. Dacă am reuși să cultivăm ideea că fiecare gest are impact, fie și printr-o baghetă magică imaginară, multe s-ar schimba. Sa nu uitam ca „ nu e treaba mea” vine la pachet cu „sa se facă” – sa facă cine? Altcineva, evident pentru ca, nu-i așa „nu e treaba mea”. E un cerc vicios in care neimplicarea atrage după sine așteptarea ca altcineva sa facă si apoi, paradoxal, nemulțumirea ca nu s-a făcut si comentariile aferente.
De asta mi-as dori o bagheta magica. Una care sa șteargă cu buretele „nu e treaba mea” si sa ii determine măcar pe câțiva sa se ridice si sa facă. Pentru ca apoi efectul bulgărelui de zăpadă ar face restul. Iar viitorul acela la care visam nu ar mai părea atât de îndepărtat.
Ce ai învățat despre oameni în toți acești ani de muncă în educație ecologică și comunicare?
Am învățat că oamenii nu sunt indiferenți, ci adesea confuzi sau lipsiți de repere clare. Când li se explică ce, cum și de ce într-un mod accesibil, cei mai mulți reacționează pozitiv. Am văzut reacții extraordinare în comunități mici, unde nu credeam că vom găsi deschidere.
Am mai învățat că oamenii vor să contribuie, dar nu suportă să fie tratați de sus. Comunicarea eficientă nu e niciodată condescendentă – e empatică, realistă și, mai ales, construită în jurul încrederii reciproce.
Ce te motivează să mergi mai departe în zilele în care pare că oamenii nu ascultă?
Faptul că schimbarea nu se vede de pe o zi pe alta, dar se acumulează. Uneori trec luni sau ani până când vezi un rezultat concret, dar când el apare – fie că e un parteneriat solid, o campanie reușită sau un copil care îți scrie că și-a convins familia să recicleze – simți că a meritat.
Și mă motivează convingerea că nu ai voie să renunți, dacă tu ai înțeles ce trebuie făcut. Dacă cei care știu cedează, cine rămâne să ducă mai departe mesajul?
Care sunt cele mai frecvente reacții sau întrebări pe care le primești de la public?
„Unde pot să le duc?” este întrebarea numărul unu. Asta îmi arată că infrastructura și comunicarea merg mână în mână. Apoi urmează: „Ce se întâmplă cu ele după ce le duc la punctul de colectare?” – o întrebare bună, care arată interes real.
Mulți întreabă și dacă „chiar se reciclează” – și este legitim. Oamenii au obosit să creadă orbește. De aceea, transparentizarea procesului este o prioritate. Trebuie să le arătăm că da, se reciclează. Că da, avem traseu legal, auditat, monitorizat. Nu e doar o idee frumoasă – e un lanț funcțional.
Ce ți-ai dori să înțeleagă oamenii despre reciclare, dincolo de cifre și statistici?
Că reciclarea nu este un scop în sine, ci o formă de respect – față de ceilalți, față de natură, față de viitor. Nu reciclăm ca să bifăm un indicator, ci ca să reducem impactul nostru colectiv.
Aș vrea să înțeleagă că reciclarea nu e despre deșeuri, ci despre cum alegem să trăim: pe fugă și în exces sau cu grijă și cu măsură.
Ce obicei mic, aparent banal, crezi că ar putea schimba lumea dacă l-ar adopta toți oamenii de mâine?
Să nu arunce niciun obiect fără să se întrebe: „Ce se întâmplă cu el mai departe?” Doar această întrebare, pusă zilnic, ar schimba în mod radical comportamentul de consum și de gestionare a deșeurilor. Ar reduce risipa, ar crește colectarea și, poate, ar produce și mai multă solidaritate. Pentru că în momentul în care realizezi că deșeul tău nu dispare, ci ajunge undeva, îți schimbi perspectiva.
Ce mesaj i-ai transmite tu, cea de acum, Elenei de la început?
I-aș spune să aibă răbdare cu ea însăși. Că nu trebuie să știe totul de la început și că uneori vocația nu vine ca o revelație, ci ca un drum construit pas cu pas, cu multă muncă și asumare. I-aș mai spune să nu se teamă de greșeli – vor fi destule, dar vor fi și cele mai bune lecții.
Și, cel mai important, i-aș spune că, deși pare greu la început, merită. Fiecare zi în care simți că faci ceva cu sens adaugă nu doar la carieră, ci la cine devii ca om.
