După aproape 20 de ani în companii internaționale, lucrând cu oameni, echipe și proiecte de transformare, fondatoarea Astoria a ajuns la o concluzie care i-a schimbat direcția profesională: multe dintre competențele de care avem nevoie ca adulți se construiesc cu mult înainte să intrăm în lumea muncii.
Curiozitatea, încrederea de a încerca, capacitatea de a învăța din greșeli și de a ne adapta atunci când nu avem toate răspunsurile nu apar dintr-o dată la maturitate. Ele se formează, pas cu pas, încă din copilărie.
Așa a apărut Astoria – un proiect educațional construit din întâlnirea dintre experiența din business și o convingere puternică: educația nu ar trebui să pregătească doar copii care știu răspunsurile, ci copii care au încredere că pot găsi răspunsurile.
În acest interviu, fondatoarea Astoria vorbește despre trecerea de la corporate la educație, despre presiunea performanței și comparației, despre rolul profesorilor și despre ce înseamnă să pregătești un copil nu doar pentru următorul test, ci pentru o lume pe care încă nu o putem anticipa.
„Nu trebuie să știi încă. Dar poți să înveți.” – Oana Bucur
Cum te-ai descrie? Ce ai vrea să știe oamenii despre tine?
Sunt un om foarte curios și probabil acesta este firul care leagă toate etapele vieții mele profesionale.
Am petrecut aproape 20 de ani în companii internaționale, lucrând cu oameni, echipe și proiecte complexe de transformare. A fost o școală extraordinară pentru mine. Am învățat rigoare, responsabilitate, curajul de a lua decizii și, poate cel mai important, cât de mult contează capacitatea oamenilor de a continua să învețe și să se adapteze.
Astoria s-a născut tocmai din această observație.
Cred foarte mult în educație, dar nu doar în sensul acumulării de cunoștințe. Cred în educația care îi dă unui copil bucuria de a învăța, încrederea că poate și instrumentele necesare pentru a se descurca într-o lume care se va schimba enorm.
Ai lucrat ani de zile în companii și ai coordonat proiecte și echipe. Ce te-a făcut să treci de la construirea proiectelor pentru alții la construirea propriului proiect educațional?
Nu am simțit această schimbare ca pe o ruptură, ci mai degrabă ca pe o continuare.
După aproape 20 de ani petrecuți în organizații mari, am început să mă întreb ce îi diferențiază cu adevărat pe oamenii care reușesc. Nu neapărat pe cei cu cele mai bune diplome sau cele mai multe cunoștințe, ci pe cei care pot intra într-o situație nouă, pot învăța, se pot adapta, pot lucra cu ceilalți și au încrederea să meargă mai departe atunci când nu cunosc răspunsul.
Și mi-am dat seama că multe dintre aceste lucruri se construiesc foarte devreme.
Ani de zile am lucrat la transformarea organizațiilor. Prin Astoria mi-am dorit să merg mai aproape de început și să contribui la formarea oamenilor care, peste 15 sau 20 de ani, vor fi cei care transformă organizațiile și societatea.
“Dacă acestea sunt competențele de care avem nevoie ca adulți, de ce să așteptăm până la maturitate pentru a le construi?”
Când a apărut prima dată ideea Astoria?
Nu a existat un moment în care m-am trezit dimineața și am spus: „Voi deschide un centru educațional”.
Ideea s-a construit în timp, din foarte multe observații despre oameni și despre felul în care lumea muncii se schimbă.
Am întâlnit de-a lungul carierei oameni extrem de inteligenți pentru care schimbarea era foarte dificilă și oameni care poate nu știau de la început toate răspunsurile, dar aveau curiozitatea și încrederea să le caute.
La un moment dat, întrebarea a devenit foarte simplă: dacă acestea sunt competențele de care avem nevoie ca adulți, de ce să așteptăm până la maturitate pentru a le construi?
De aici a început Astoria.
După experiența din mediul corporate, ce ai descoperit despre oameni lucrând într-un mediu educațional și despre ce îi ajută cu adevărat să crească?
Am descoperit că adulții și copiii nu sunt atât de diferiți pe cât credem.
Și unii, și ceilalți cresc cel mai mult într-un mediu în care există așteptări ridicate, dar și siguranța de a greși. În care cineva are încredere în ei înainte ca ei să aibă întotdeauna încredere în ei înșiși.
În business vorbim foarte mult despre performanță. În educație vezi mult mai clar ce se află înaintea performanței: relația, încrederea, curiozitatea, sentimentul că „pot să încerc”.
Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate face un profesor este să îi transmită unui copil: „Nu trebuie să știi încă. Dar poți să înveți.”
Astoria lucrează cu copii aflați într-o etapă în care apar presiunea rezultatelor, comparația și întrebarea „ce voi face mai departe?”. Cum poate educația să construiască încredere fără să transforme copilul într-un proiect de performanță?
Cred că trebuie să schimbăm puțin definiția excelenței.
Pentru mine, excelența nu înseamnă ca fiecare copil să fie primul. Înseamnă ca fiecare copil să aibă șansa să devină mai bun decât era ieri și să descopere lucrurile la care este bun.
Un copil nu este un proiect cu indicatori de performanță.
Are nevoie să fie provocat, desigur. Are nevoie să învețe disciplina, perseverența și responsabilitatea. Dar are nevoie și să știe că valoarea lui nu este egală cu o notă, cu un premiu sau cu locul pe care îl ocupă într-un clasament.
Mi-aș dori ca la Astoria copiii să învețe să urmărească progresul, nu comparația. Pentru că încrederea autentică nu vine din convingerea că ești mai bun decât ceilalți. Vine din experiența repetată că poți încerca, poți greși, poți învăța și poți deveni mai bun.
“Unele dintre cele mai valoroase rezultate au nevoie de timp.”
Care a fost cea mai mare surpriză pe care ți-a oferit-o trecerea din business în educație?
Cât de puțin control ai, de fapt.
În business suntem obișnuiți cu planuri, termene, procese, indicatori și rezultate pe care încercăm să le facem cât mai predictibile.
Educația te obligă la mai multă modestie. Poți construi un context extraordinar, poți aduce profesori foarte buni, poți crea programe și experiențe, dar fiecare copil are propriul ritm.
Nu poți grăbi toate procesele.
Pentru cineva obișnuit cu transformări și deadline-uri, aceasta este o lecție foarte importantă: unele dintre cele mai valoroase rezultate au nevoie de timp.
Ce ai adus din lumea companiilor în felul în care ai construit Astoria și, invers, ce te-a obligat educația să dezveți din modul în care priveai businessul?
Din business am adus rigoarea. Obiceiul de a întreba „de ce facem asta?”, de a căuta date, de a măsura, de a construi procese și de a nu confunda intențiile bune cu rezultatele.
Am adus și perspectiva asupra viitorului. Dacă pregătim astăzi un copil de șase ani, trebuie să ne gândim la lumea în care va avea 25 de ani, nu doar la următorul test.
Educația, în schimb, m-a obligat să dezvăț ideea că tot ce contează poate fi măsurat imediat.
Încrederea, curajul, bucuria de a învăța, relația cu un profesor sau momentul în care un copil descoperă că este bun la ceva nu apar întotdeauna într-un KPI.
Dar pot schimba o viață.
Există o diferență între a-i învăța pe copii să aibă succes și a-i învăța să creadă în ei. Unde crezi că se află astăzi această diferență?
Succesul este de multe ori definit din exterior: note, premii, școli bune, rezultate.
Încrederea se construiește din interior.
Problema apare atunci când un copil începe să creadă că poate avea încredere în el numai atunci când reușește. Viața nu funcționează așa. Vor exista examene nereușite, proiecte care nu ies, alegeri greșite, schimbări profesionale și situații pentru care nimeni nu ne-a pregătit.
De aceea cred că educația trebuie să construiască ceva mai profund decât succesul imediat: convingerea copilului că se poate descurca și atunci când încă nu știe răspunsul.
Paradoxal, cred că tocmai acești copii vor avea cele mai mari șanse să reușească mai târziu.
“Prima mea învățătoare a avut un rol important în felul în care am ajuns aici”
A existat un copil, un părinte sau o situație din Astoria care ți-a schimbat personal felul în care vezi educația?
Astoria este încă la început, așa că nu aș inventa retrospectiv o poveste despre un copil care „mi-a schimbat viața”.
Dar există o persoană care a avut un rol important în felul în care am ajuns aici: Gilda Alexandru, prima mea învățătoare.
Este omul de la care am învățat foarte devreme o lecție care m-a urmărit toată viața: măsura.
Și este una dintre primele persoane pe care le-am sunat când am decis să construiesc Astoria. Am vrut perspectiva cuiva care cunoaște copiii nu din cărți sau din prezentări, ci dintr-o viață petrecută alături de ei.
Discuțiile cu ea mi-au reconfirmat cât de mare este nevoia copiilor de ghidaj într-o lume care se schimbă atât de repede.
Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care cred atât de mult în profesori: după zeci de ani, îmi pot aminti lucruri pe care le-am învățat, dar mai ales îmi amintesc oamenii care m-au ajutat să devin cine sunt.
Dacă un copil care intră astăzi la Astoria ar pleca peste câțiva ani cu o singură convingere despre el însuși, care ai vrea să fie aceea?
„Pot să învăț.”
Nu „sunt cel mai bun”. Nu „trebuie să știu tot”. Nu „nu am voie să greșesc”.
Ci: „Chiar dacă astăzi nu știu, pot să învăț.”
Pentru că lumea în care vor deveni adulți se va schimba de multe ori. Nu putem anticipa toate meseriile pe care le vor avea sau toate tehnologiile pe care le vor folosi.
Dar dacă un copil pleacă din educație cu bucuria de a învăța și cu încrederea că poate înțelege lucruri noi, cred că i-am oferit unul dintre cele mai importante avantaje pentru viață.
