De ce are nevoie, cu adevărat, un copil în primii ani? Pentru Emilia Stanciu, fondatoarea grădiniței Elite, răspunsul începe cu mult înainte de rezultate și performanță. Începe cu siguranța emoțională, relația cu profesorul, libertatea de a descoperi și, mai ales, cu sentimentul copilului că este văzut și înțeles.
În 2009, Emilia a pornit cu ideea de a construi locul în care și-ar fi dorit să crească un copil. Astăzi, după aproape două decenii, grădinița Elite a devenit un ecosistem educațional, construit în jurul aceleiași întrebări: „Ce este bine pentru copil?”
Am vorbit cu Emilia despre cum alegem o grădiniță, ce contează cu adevărat dincolo de spațiu și activități, de ce profesorul este poate cel mai important criteriu și ce uităm uneori să le oferim copiilor în goana după „mai mult”.
“Dincolo de tot ceea ce am construit, am rămas foarte aproape de copii.”- Emilia Stanciu
1. Cum te-ai descrie? Ce ai vrea să știe oamenii despre tine?
Sunt un om care crede foarte mult în puterea educației de a schimba vieți. Și cred că primii ani sunt, poate, cei mai importanți dintre toți.
Am construit grădinița Elite pornind de la această convingere și, după aproape două decenii, încă mă uit la educație cu aceeași curiozitate cu care am început. Citesc, cercetez, mă uit la ceea ce spune știința despre dezvoltarea copilului, dar mai ales învăț în fiecare zi de la copii, de la profesori și de la părinți.
Mi-ar plăcea ca oamenii să știe despre mine că, dincolo de tot ceea ce am construit, am rămas foarte aproape de copii. Pentru mine, acolo începe și acolo se termină orice decizie bună în educație: cu întrebarea „Ce este bine pentru copil?”
“Trebuie să construim altfel experiența primilor lor ani de educație.”
2. Ce te-a făcut, în 2009, să spui „vreau să construiesc eu locul în care mi-aș dori să crească un copil”? Ce simțeai că lipsește atunci în educația timpurie?
În 2009 simțeam că vorbim foarte mult despre ceea ce trebuie să știe un copil și prea puțin despre cum se simte acel copil în timp ce învață.
Îmi doream un loc în care copilul să fie văzut ca persoană, nu doar ca elev. Un loc în care profesorul să-i cunoască ritmul, temperamentul, curiozitățile, temerile. În care învățarea să pornească din relație și din siguranță emoțională.
Așa a apărut Elite.
La început nu aveam imaginea unui ecosistem educațional și nici un plan pe 20 de ani. Aveam, mai degrabă, o convingere foarte puternică: dacă vrem copii care să aibă încredere în ei și să iubească învățarea, trebuie să construim altfel experiența primilor lor ani de educație.
3. Ai pornit cu o grădiniță, iar astăzi vorbim despre un întreg ecosistem educațional. Când ai realizat că nu mai construiești doar o grădiniță, ci un model educațional mai amplu?
Cred că s-a întâmplat treptat.
La început eram foarte concentrată pe ceea ce se întâmpla în fiecare zi în grădiniță: copiii, profesorii, părinții, curriculumul. Dar, pe măsură ce copiii creșteau și plecau spre școală, apărea mereu aceeași întrebare: „Și mai departe?”
Am început să înțeleg că educația nu poate fi privită în etape complet separate. Copilul care intră la creșă este același copil care va merge la grădiniță, apoi la școală și, într-o zi, va deveni adult.
De aici a apărut firesc ideea unui parcurs coerent de formare a copilului. Astăzi, când vorbim despre Ecosistemul Educațional Elite, vorbim despre această continuitate: despre a construi, etapă cu etapă, nu doar cunoștințe, ci și autonomie, încredere, relații sănătoase și bucuria de a învăța.
„Au existat momente în care m-am întrebat cât pot duce și dacă merită tot efortul. ”
4. Care a fost cea mai dificilă perioadă din povestea Elite? A existat vreun moment în care te-ai întrebat dacă mai merită să continui?
Au existat multe perioade dificile. Oricine construiește o organizație timp de aproape două decenii trece prin momente în care lucrurile nu ies așa cum și-a imaginat.
Probabil cele mai grele au fost momentele în care responsabilitatea față de copii și față de echipă s-a întâlnit cu incertitudinea pe care orice antreprenor o cunoaște.
Da, au existat momente în care m-am întrebat cât pot duce și dacă merită tot efortul.
Dar apoi intram într-o clasă. Sau întâlneam un copil care crescuse la Elite și venea, după ani, să ne viziteze. Sau un părinte îmi spunea ce a însemnat un anumit profesor pentru copilul lui.
În astfel de momente răspunsul devenea din nou foarte simplu: da, merită.
5. Ești, în același timp, om de educație și antreprenor. Cât de greu a fost să împaci ceea ce credeai că este bine pentru copil cu ceea ce era sustenabil pentru o organizație?
Aceasta este probabil una dintre cele mai dificile ecuații din educația privată.
Educația de calitate costă. Profesorii foarte buni trebuie atrași, formați și păstrați. Spațiile trebuie să fie sigure și bine întreținute. Grupele trebuie să permită relații reale între profesori și copii. Iar toate acestea trebuie susținute de o organizație sănătoasă.
“Am învățat cât de multă iubire se ascunde în spatele fricilor unui părinte.”
Am învățat în timp că nu trebuie să alegi între calitatea educației și sustenabilitate. Sustenabilitatea este cea care îți permite să oferi educație bună pe termen lung.
Dar ordinea întrebărilor contează foarte mult pentru mine. Prima este întotdeauna: „Este bine pentru copil?”. A doua este: „Cum putem construi organizația astfel încât să putem face acest lucru bine și peste zece ani?”
6. După atâția ani în care ai întâlnit mii de copii și părinți, ce ai învățat despre părinți și despre fricile lor pe care nu le știai când ai început?
Am învățat cât de multă iubire se ascunde în spatele fricilor unui părinte.
La început vedeam întrebările: „Este pregătit?”, „Ține pasul?”, „Învață suficient?”, „O să se descurce la școală?”. În timp am început să aud ceea ce se află, de fapt, în spatele lor: „Va fi copilul meu bine?”
Cred că aceasta este marea întrebare a părinților, indiferent de generație.
Astăzi presiunea este poate și mai mare, pentru că părinții au acces la enorm de multă informație și li se spune permanent câte lucruri „ar trebui” să facă pentru copilul lor.
Uneori rolul nostru, ca educatori, este și să le spunem părinților: copilul are nevoie de oportunități, dar are nevoie și de timp. Are nevoie să învețe, dar și să se joace. Are nevoie să progreseze, dar și să simtă că este valoros astăzi, exact în etapa în care se află.
“Copilăria nu este o perioadă de pregătire pentru viață. Copilăria este viață.”
7. Astăzi părinții caută pentru copiii lor performanță, limbi străine, tehnologie, rezultate, dar și siguranță. Ce crezi că uităm uneori să le oferim copiilor în această goană după „mai mult”?
Timp.
Timp să descopere. Timp să se plictisească. Timp să pună o întrebare fără să primească imediat răspunsul. Timp să încerce, să greșească și să mai încerce o dată.
Și cred că uităm uneori să le oferim libertatea de a fi copii.
Copilăria nu este o perioadă de pregătire pentru viață. Copilăria este viață.
Desigur că trebuie să îi pregătim pentru o lume complexă. Vor avea nevoie de limbi străine, de tehnologie, de gândire critică, de foarte multe competențe. Dar toate acestea se pot construi păstrând ceva esențial: curiozitatea, jocul, relațiile și bucuria de a descoperi.
Pentru mine, adevărata performanță începe acolo.
8. Care este lucrul în care crezi cel mai mult în educație, dar pentru care ți-a fost poate cel mai greu să-i convingi și pe ceilalți?
Că profesorul contează mai mult decât aproape orice altceva.
Putem avea cele mai frumoase spații, tehnologie, curriculumuri internaționale și zeci de activități. Toate au valoare. Dar experiența unui copil este construită, în fiecare zi, în relația cu adultul din fața lui.
Un profesor bun știe când să intervină și când să lase copilul să încerce. Știe când să explice și când să pună o întrebare. Știe să vadă copilul dincolo de comportamentul dintr-o anumită zi.
De aceea am investit atât de mult în oameni.
Cred că uneori este mai ușor să vezi o clădire frumoasă sau să citești lista activităților unei grădinițe decât să evaluezi calitatea unei relații. Dar, după aproape două decenii în educație, dacă un părinte m-ar întreba care este primul lucru la care să se uite atunci când alege o creșă sau o grădiniță, răspunsul meu ar fi foarte simplu:
Uitați-vă la profesori.
“Am învățat să nu confund excelența cu perfecțiunea.”
9. Dacă te uiți la Emilia de la începutul proiectului și la femeia care conduce astăzi Elite, ce s-a schimbat cel mai mult în tine?
La început credeam că, dacă muncesc suficient și sunt atentă la fiecare detaliu, pot controla foarte multe lucruri.
Astăzi cred mult mai mult în oameni.
Am învățat să am răbdare. Să ascult mai mult. Să accept că uneori există mai multe drumuri bune către același rezultat.
Și am învățat ceva ce mi se pare foarte important inclusiv în educația copiilor: să nu confund excelența cu perfecțiunea.
Excelența înseamnă să vrei să fii mai bun, să înveți permanent și să ai curajul să schimbi ceea ce nu mai funcționează. Este o lecție pe care încerc să o aplic și eu, după aproape 20 de ani de Elite.
10. Ai construit un proiect care presupune o responsabilitate enormă față de copii, părinți și echipă. Cum ai învățat să conduci oameni fără să pierzi partea umană a lucrurilor?
Cred că educația te obligă să rămâi uman.
Poți avea proceduri, obiective, indicatori și standarde – și trebuie să le ai. Dar, la sfârșitul zilei, organizația este formată din oameni care lucrează cu alți oameni, iar în centrul ei sunt copiii.
Am învățat că oamenii au nevoie să știe foarte clar ce aștepți de la ei, dar și să simtă că sunt văzuți, ascultați și respectați.
Și mai cred ceva: cultura unei organizații educaționale ajunge inevitabil la copil.
Felul în care vorbim între noi, felul în care gestionăm o greșeală, felul în care un profesor se simte în echipă – toate acestea intră, într-un mod poate invizibil, în sala de clasă.
De aceea, pentru mine, a avea grijă de oamenii care au grijă de copii face parte din educație. Nu este ceva separat de ea.
